Tipariti aceasta pagina

Ecografia 3D/4D Monitorizeaza mama si fatul pentru o nastere sanatoasa

Publicat in Sfatul medicului
Citit 2647 ori
Studiile clinice arată că naşterea prematură este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate neonatală la nivel mondial. Acesta este motivul pentru care, in prezent, gravidele se expun unui numar foarte mare de teste si analize.

Ecografia este una dintre cele mai folosite metode de monitorizare a sarcinii si a evolutiei fatului. Nu este insa vorba despre o banala ecografie abdominala, ci de ecografii 3D si 4D care iti permit sa vezi imagini fidele ale bebelusului. Datorită noilor facilităţi ale ecografului, tinerii parinti pot pastra aceste imagini, primele fotografii din albumul micuţului, şi chiar îl pot înregistra pe DVD.

De ce ecografie 3D/4D?

 Ecografia 4D reprezintă imaginea ecografică spaţială (tridimensională) a structurilor aflate în volumul examinat ecografic, în timp real. 4D are patru dimensiuni (lungime, înălţime, lăţime, timp) adică însumarea celor trei dimensiuni ale spaţiului (lungime, înălţime, lăţime ), cu o a patra dimensiune, timpul.  În ecografia fetală 4D se poate vedea imaginea corpului fătului aflat în uter, cu mişcările pe care le are în momentul examinării, inclusiv expresia feţei, culoarea ochilor  şi zâmbetul.

Este ecografia sigura pentru mama si fat?

Institutul American de Ultrasonografie în Medicină a stabilit că ecografia este unul dintre cele mai sigure mijloace disponibile pentru a obţine informaţii despre copilul nenăscut. Deoarece o ecografie 4D foloseşte aceeaşi tehnologie ca o ecografie 2D sau o ecografie 3D, aceasta este la fel de sigură.

Ecografiile, spre deosebire de razele X şi tomografiile, nu utilizează nicio formă de radiaţie. În plus, undele sonore utilizate în ecografii nu au niciun impact negativ asupra ţesuturilor prin care călătoresc în scopul de a obţine imagini.

Ecografia 4D oferă imagini în care copilul poate fi vizualizat în mişcare din mai multe unghiuri, de aceea este cea mai bună opţiune pentru părinţi şi medici să se asigure că fătul este sănătos.

Ecografia 4D este o tehnologie modernă, ce implică aparate de înaltă performanţă, cu sonde specializate, softuri dedicate şi imagini de rezoluţie înaltă, tehnologie disponibilă în Centrul Medical Focus.

Beneficiile ecografiei 3D / 4D.

Unii furnizori de servicii medicale sunt de părere că o ecografie 3D/4D nu ar trebui făcută decât dacă sunt indicaţii medicale. Cu toate acestea, beneficiile pentru sarcină sunt semnificative. Ecografia 3D/4D oferă viitorilor părinţi posibilitatea de a identifica imaginea bebeluşului lor, contribuind astfel la îmbunătăţirea condiţiei viitoarei mame. Imaginea în timp real a bebeluşului are un impact pozitiv asupra viitorilor părinţi şi, în plus, ecografia 3D/4D oferă părinţilor în devenire, o imagine unică a copilului lor, intensificând legătura deja creată.

O ecografie 3D/4D nu înlocuieşte examenul ginecologic lunar, însă va avea în vedere numărul feţilor, genul (dacă doriţi să-l aflaţi), poziţia, şi va permite gravidei să asculte bătăile inimii fătului.

Ecografia 3D/4D permite observarea atenta a unor posibile anomalii

În sarcină, ecografia 4D functionează şi este la fel de eficientă precum cea 3D. Undele sonore sunt trimise în corp, din mai multe unghiuri (spre deosebire de ecografia clasică 2D, unde se trimit dintr-un singur unghi, generând o imagine plană) şi formează o imagine tridimensională a bebeluşului.

Acesta este surprins în timpul vieţii intrauterine, astfel că medicul poate aprecia mişcările fetale (ale buzelor şi pleoapelor, mişcările respiratorii şi deglutiţia, de exemplu) şi alte detalii: conformaţia ţesuturilor moi, degetele, urechile şi, mai cu seamă, sexul copilului. Pentru că îl poate observa aproape ca atunci când l-ar avea în realitate în faţa ochilor, medicul identifică devreme structura anatomică a organelor şi eventualele anomalii structurale (de exemplu, spina bifida).

Comparativ cu ecografia 2D, aparatele cu soft 3D şi 4D oferă o rezoluţie a imaginilor ecografice de 40-60%. Acest lucru permite diagnosticarea precoce a malformaţiilor fătului.

Investigaţia oferă informaţii exacte despre poziţionarea copilului, precum şi despre eventualele informaţii fetale, cum sunt cele cardiace, cerebrale, digestive, renale, ale feţei şi ale sistemului osos.

4D nu are niciun efect nedorit asupra mamei sau fătului, iar calitatea imaginilor obţinute depinde de prezenţa sau lipsa de lichid amniotic, de poziţia fătului şi de interpunerea cordonului ombilical. Pe baza imaginilor oferite, medicul mai poate determina dimensiunea fătului, anomalii ale uterului, localizarea placentei, eventualele sângerări intrauterine.

Faptul că ecografia este o metodă non-invazivă, non-iradiantă, ce utilizează ultrasunete, conferă avantajul de a permite efectuarea repetitivă a investigaţiei, ori de câte ori este nevoie, fără a exista efecte secundare asupra dezvoltării fătului.